luni, 8 octombrie 2012

Cronică (întârziată) pentru concertul Parov Stelar, Cluj-Napoca


         
În minunata seară de 5 octombrie, ne-am aşezat în faţa Sălii Sporturilor Horia Demian, unde am aşteptat (cam o oră) să înceapă show-ul din cadrul festivalului TiMAF. Odată intraţi înăuntru, am ajuns la căldură & înghesuială (yes!). Nimeni nu se aştepta ca acest concert să umple (cu TOTUL!) Sala Sporurilor. De la cocalari şi piţipoance (“eh, dacă o fost Puya înainte, di ce n-am mere şi la ăla, cum îi zice de cântă Ciambermed Suing?!”), la fotografi şi sunetişti care se foiau de colo-colo, toată lumea a venit la Parov Stelar & Band, nene!
Cei din urmă se află în turneul de promovare (promovare care a început cu luna martie!), intitulat The Pricess Tour (albumul = The Princess) şi s-au gândit că ar fi drăguţ să poposească şi la noi, să ne încânte cu muzica lor.
Fâţâindu-ne pe o muzică house [de mâna a doua, pusă de un Dj (?)], încercam să ne facem încălzirea. Într-un final, intră La Rochelle în scenă, trupă ce a încălzit atmosfera cu adevărat! Solista trupei a avut multă energie, care a fost transmisă şi publicului. Îi puteţi căuta aici, în caz că nu aţi apucat să citiţi ce scria pe afişul ridicat de ei la finalul prestaţiei.
Nemailuând în calcul îmbulzeala (mai ales cea de la baia fetelor!) şi aşteptând încă o jumătate de oră să înceapă Parov Stelar, am aşteptat, am aşteptat, iar la ora unu a început să răsune muzicuţă swing (într-o manieră extrem de nemţească). Hipsteri, nehipsteri, cocălari, necocălari, cu toţii am dansat şi am sărit de ne-am stricat papucii.
Toată lumea a rămas cu gura căscată (literalmente), când solista trupei, Cleo, a urcat pe scenă (sîc-sîc, fetelor) şi a salutat publicul. Trupa a început cu câteva piese de pe albumul The Princess (Booty Swing, Baska Brother, Sally’s Dance), după care au urmat clasicele melodii Chambermaid Swing & Catgroove, pe care evident, toată lumea a dansat (mulţi dintre spectatori –care stăteau jos în proporţie de 80%– au venit la concert pentru aceste două piese şi din cauza lui). Saxofonistul trupei, Max, a dansat preţ de două minute pe spate cântând la saxofon. Now that was epic!

         V-a plăcut, nu v-a plăcut, acesta a fost concertul de promovare intitulat The Princess Tour. Pentru cei din străinătate: poate vreţi să mergeţi la concert. Aici găsiţi datele următoare. Am spus tot ce am avut de spus, fără anestezie, că de fiecare dată. A fost un concert extraordinar, chiar dacă încă nu avem un public educat într-ale swingului (take a look here).
          Poze din cadrul evenimentului găsiţi pe: Clujlife.com, tilllate.com, paginile de facebook ale fotografilor Paul Sandor şi Laura Mureşan. Felicitări oamenilor implicaţi în organizarea acestui eveniment , luminile+scena & sonorizarea au fost mai multe decât ok (exceptând aglomeraţia).

P.S.: Dacă v-a plăcut la Parov Stelar sau dacă aţi dat de acest gen abia acum, vă invit să intraţi pe Nu Jazz & Electro Swing România. Avem muuultă muzică bună & voie bună de împărtăşit.
P.S. 2: Thank you very much, EnterTrainer TV
(Gabriel Gorgan), for giving me the opportunity to see Parov Stelar and his Band live!
A voastră,
Alexandra R.

marți, 25 septembrie 2012

Unora le place...swingul!


          Am aşteptat concertul acesta de când l-am ratat pe Parov de fiecare dată când venise în Cluj. Drept urmare, am decis că e cazul să sărbătoresc acest lucru. Am băut dinainte acasă, dar şi la concert. 
          Ajung la concert, atmosfera se încinge, încetul cu încetul. După câteva beri (în plus) şi un gin tonic, am fost în cap. Evident, eram în extaz şi săream la fiecare piesă. La un moment dat, ce-mi vine mie în cap...? Să mă duc la Marcus (a.k.a. Parov Stelar) să îi cer să îmi pună “Sugar”, fiindcă vreau să o cânt.
Încerc să urc pe scenă şi bodyguardul mă opreşte. Nu mă las şi încep să îl înjur; m-a îmbrâncit şi am căzut. Încep să strig: “Marcuus, ich liebe dich!”. Într-un final, acesta mă observă, vorbeşte cu bodyguardul şi mă lasa să urc. I-am spus că sunt o mare fană a muzicii lui, că-l ascult de câţiva anişori buni şi că aş dori să-mi pună piesa mea preferată şi să o cânt (cred că aveam să regret asta, mai târziu).
Se opreşte muzica: “Ladies and gentlemen! We have a big fan here who wants to sing with us!”. În acel moment începe piesa; eu eram panicată. Dar, mereu cânt mai bine când beau. Şi, spre uimirea mea şi a publicului, (cred) m-am descurcat bine (am şi dansat, lucru ce nu-l fac atunci când sunt trează). După asta, trupa m-a felicitat pentru curajul avut şi m-au chemat în backstage cu ei. Am cunoscut membrii trupei, am râs, am vorbit despre turneul “Princess”, după care m-au chemat la after party, ghici unde...? În autocarul lor!
Marcus a scos trei sticle de vin sec austriac. La început eram foarte entuziasmată, dar pe urmă nu ştiam că nu o să îmi aduc aminte din toate lucrurile pe care le-am făcut decât în proporţie de...30%? La naiba. Nu pot să cred că tot ce îmi amintesc e din tot ce mi-au povestit apropiaţii şi cei din trupă. Tot ce îmi amintesc e că am mers cu taxiul la concert şi m-am trezit în autocarul lor. Dimineaţa, la ora 9:00, saxofonistul trupei: “’Morning! Coffee?”, iar eu i-am răspuns nedumerită: “Yes, please...
CUM AM AJUNS AICI?! Din câte mi-au povestit ei în acea dimineaţă, cântăreaţa trupei, Cleo, s-a îmbolnăvit şi nu mai putea să cânte la următorul show din Berlin, drept urmare, m-au întrebat dacă ştiu piesele cu vocal feminin, iar eu le-am spus că le ştiu pe majoritatea. Mi-au propus să cânt cu ei până Cleo se va face bine. “But I never sang before!”. “No problem, we are a team, right?”, mi-au zis.
Acum, vin rugăminţile...Nu mi-am luat absolut nimic cu mine. Mai am vreo 30 de lei, pe care trebuie să îi schimb în Euro, oricum. M-am împrumutat de la cei din trupă, şi trebuie să le înapoiez ceva bani, până voi primi banii mei din spectacolul din Berlin care e pe data de...19 octombrie, cred.
Mami, te rog să nu te superi pe mine, dar cred că am luat cea mai bună decizie (pentru mine). O să mă întorc în Cluj, oricum (cred). A, inca ceva. Te rog să îmi activezi serviciul de roaming ca să putem vorbi mai mult.
A ta,
Alexandra.

[Off topic: am facut un promo mix pentru concertul lui Parov Stelar din cadrul TiMAF pe care il gasiti pe Mixcloud]
[Off topic 2: Acest articol este pentru Entertainer TV]

luni, 17 septembrie 2012

Prietenia incepe cu o...strangere de mana :)


          Am revenit, după două luni maaari de nepostat. Am schimbat şi logoul blogului, între timp (adică azi). Cred că e sugestiv şi nu mai are nevoie de nicio dezambiguizare.
          Ieri, am stat de vorbă cu una dintre puţinele persoane cu care mai păstrez legătura. Culmea, mi-a citit gândurile, fiindcă aveam amândouă o problemă comună: am mai şters o persoană din lista cu prieteni, din acelaşi motiv (care e de la sine înţeles, fiindcă nu poţi întrerupe o relaţie de prietenie decât dintr-un motiv). Eram amândouă supărate că ne-am luat ţeapă (din nou), de la persoane neaşteptate.
          Povestind şi răscolind, am ajuns la concluzia că nu mai există oameni de calitate (d’oh!). Sau dacă există astfel de oameni, se prostituează – intelectual, mai ales. Peste tot: la facultate, în baruri, la televiziune – mereu aceiaşi oameni superficiali, preocupaţi de note/examene, târfe (ne)agăţate sau rating-uri. 
Când eram niţel mai mică, eram înconjurată de prieteni mai mari ca mine. Îmi plăcea să îmi petrec timpul cu ei, fiindcă aveam multe de învăţat; mult mai multe decât aş putea să-nvăţ de la o persoană având aceeaşi vârstă ca a mea. Evident, trăiam şi din cărţi, fiindcă ce aveam de făcut la cinspe-saispe ani ai mei (“O nu! trebuie să îmi colectez laptele de la vacile mele din fermă!”. No offense, maman!)...? Compuneam textuleţe, mai scriam o poezie când sufeream după un oarecare, ascultăm o muzicuţă veche şi frumoasă ca să-mi limpezesc gândurile (nu ca să mă sinucid din dragoste, fiindcă cel de lângă mine nu mă vrea/mă vrea pentru un singur lucru).
          În timp, relaţiile mele cu persoanele “în vârstă” s-au răcit (probabil din cauza mea), eu am trecut de adolescentă, iar acum, mă aflu înconjurată de Nimeni. Toţi Nimenii ăştia, se vor a fi prietenii mei. Prieteni cu care nu ai ce să vorbeşti afară de preferinţe politice, cluburi/muzică, alcool şi amoruri în extaz. Din cauza asta, când se deschid astfel de subiecte, prefer să tac, fiindcă orice aş zice, nu ar conta (subiectele sunt mediocre, de aceea nu ar conta). 
Câteodată mă forţez să fiu sociabilă cu persoanele mediocre (dar stai! poate acele persoane mă consideră pe mine mediocră; ar avea dreptate, fiindcă nu cred că am realizat nimic important în viaţa asta – sau cel puţin nu ceva notabil), mă forţez să îmi fac prieteni; de fiecare dată nu reuşesc. Sunt prea mofturoasă (unii cred că-s cu nasul pe sus, dar vă asigur că nu-i aşa! sunt prea mulţi prosti în jurul meu şi prefer să merg cu nasul pe sus, înainte, decât să-i privesc), rea, selectivă...? 
          Prietena mea îmi spunea că noi, ăştia din generaţia ’91, suntem superiori comparativ cu cei din generaţiile de după 1991. Şi îi dau dreptate, fiindcă de când am dat noi bacul (adică acum trei ani, cred...?), lumea parcă s-a prostit mai tare, rata de promovabilitate (probabilitate...?) a scăzut atât de mult, încât aş spune că tinerii de astăzi sunt retardaţi! Evident, există şi excepţii (dar câteva).
          Nimeni nu mai citeşte literatura clasică, filosofie, poezie, toată lumea e cu SF-uri şi Fantasy books în mână (e un lucru bun, citesc! de pe iPad, of course). Majoritatea preferă  ca loc de socializare cluburile, nu terasele. Toată lumea se îmbracă modern, dar prin asta devin comuni. Toată lumea ştie muzică nouă, dar mai puţin clasică şi veche. TOATĂ LUMEA are câte un smartphone, ba chiar există şi un program pentru a oferi înapoiaţilor un astfel de gadget. Toate tipele care cântăresc mai puţin de saij’ de kile se plâng că-s grase (dar sunt bolnave de ulcer). 
Toată lumea arătă cu degetul şi condamnă  pe cei ce sunt condamnaţi deja, dar nu văd de fapt că ei sunt cei condamnaţi. Toţi vrem să evadăm din post-comunism şi pe bună dreptate, dacă trăim într-o ţară unde îţi trebuie minim doi ani experienţă să lucrezi într-un magazin de legume şi fructe.

Şi mai spunem că nu suntem superficiali...
A, încă ceva: se oferă cineva să-mi fie prieten de calitate...? Fiindcă tocmai am pierdut unul de mâna a treia.

miercuri, 4 iulie 2012

Elecronica fever


Dance, electro, house, techno, rave, trance, alte genuri şi subgenuri: toate fac parte din muzica electronică. La început, muzica electronică a fost asociată exclusiv cu arta muzicală a Occidentului, dar începând cu anii ’60, evoluţia tehnologică a permis muzicii crearea sunetelor cu ajutorul aparatelor electronice. În ziua de azi, muzica electronică include mai multe genuri şi subgenuri, unele devenind populare, iar altele underground. Dacă în anii ’70 sintetizatorul reprezenta calea de a crea sunete şi implicit muzica, astăzi cu un simplu program instalat  în PC poţi crea o piesă într-un timp mult mai rapid şi eficient.
Ştim prea bine ca la început, jazz-ul era ascultat şi cântat doar de către oamenii negri, însă în timp legile şi  mentalităţile s-au schimbat, iar azi nu mai e o ruşine ca o persoană albă să cânte jazz. Un lucru interesant îl putem observa şi în muzica electronică. Muzica underground devine mainstream, iar acest lucru  esta datorat libertăţii de exprimare, sharing-ului (în special pe reţelele social media) şi mass mediei. Totul depinde de ceea ce vrem să  promovăm.
Am stat de vorbă cu trei tineri, ascultători ai muzicii electronice. Am fost curioasă să aflu care este viziunea lor, care sunt influenţele lor, dar şi cum au început ei să asculte acest gen, ştiind că azi, muzic. Prin urmare, iată întrebările:
 1. De când asculţi muzica electronică?;
 2. De către cine/ce ai fost influenţat să asculţi acest gen?;
 3. Ce părere ai despre tinerii din ziua de azi care ascultă acest tip de muzică?; 
4. Dar despre acest gen, în ziua de astăzi? Cum crezi că a evoluat?;
 5. Recomandă câţiva artişti care merită să fie ascultaţi.

Răzvan Chirilă, owner at Bt Breaks Society aka Muhaha
1.   "De prin ’96.
2.   De fratele meu. Ne tot uitam pe Viva, iar când el era la şcoală –eu fiind la grădiniţă şi având mai mult timp liber-, notam pe o foaie clipurile mai interesante. Apoi, încă din facultate îmi era un furnizor de muzică, îmi aducea mereu în vacanţă mixuri şi albume de la John Digweed, la Jay Cunning, Plump DJ’s sau James Lavelle. Mereu mi-a dat să ascult muzică până am ajuns să-mi conturez propria viziune.
3, 4. Sincer, horror. Legată de preferinţele mele şi de tendinţe, consider că încă ne plafonăm în anumite genuri de muzică ce nu prea mai sunt ascultate. Faptul că se ascultă atât de mult dubstep, consider că e mai mult legat de incultura muzicală şi de comoditate, acceptând să vină muzică la ei în loc să o caute. Consider că mai multă atenţie în selectarea muzicii ar fi necesară, sau măcar să se urmărească anumite festivaluri ce dau tendinţa în muzică electornică actuală. Sonar ar fi un exemplu, a ajuns la Tvr Cultural să se vorbească despre el şi cred că ar fi necesar să-l privim ca pe un promotor al muzicii corecte.
5. Nu cred că sunt eu în măsură să hotărăsc asta, dar aş recomanda puţin studierea acestei pieţe muzicale, una-două reviste de muzică, câteva site-uri de podcast-uri şi-ţi poţi face o idee. Că genuri aş recomandate: future garage-ul, bass music-ul, breaks-ul. Cel puţin primele două sunt genuri actulale ce fac furori în întreaga lume şi încet încet încep să se simtă şi la noi."

Teodor Maxim, producer (4 ani) & iubitor de muzică electronică
1."De prin 2004,  cam aşa. Eram prin clasa a 6-a.
2. Un prieten mi-a dat prima dată. Fratele lui era mult mai mare şi avea cd-urile în casă. Eram draci la bloc şi mergeam la el şi ascultam, like: am lăsat cornetele şi tuburile deoparte şi am pus mâna pe cd-urile cu Apollo 440, Chemical Brothers, Prodigy şi câte ceva pe calculator (din câte ţin minte eu nu aveam combină şi nici placă de sunet la calculator).
3.   Nu se interesează de muzică (orice ''dubstep remix'' e filthy, deşi e un gunoi făcut de un puşti care nu are nici cea mai mică legătură cu produsul), ascultă numai ceea ce se pune în cluburi. Şi că tot am ajuns la cluburi, explozia de Dj-i din ultimul timp mă sperie. Toţi pun muzică pentru prietenii lor. Dacă acum 6 ani lumea venea îmbrăcată comod la party ca să se poată mişca, acum vezi numai fetiţe de 14 ani pe tocuri şi cu plicul în mână (asta sper că se întâmplă numai în Iaşi).
4.   Muzică electronică... a devenit industrie. Mulţi artişti care făceau un anumite gen s-au dus spre ce e mai comercial ca să scoată bani: Spor care era în drum and bass e acum Feed Me; Ewun, care a rupt cluburile la party-uri drum and bass, acum e Kill the Noise.
5.   Billain, DJ Hidden (sau Semiomime, alias-ul sub care face IDM), Squarepusher, Autechre, Amon Tobin şi deşi nu mă omor după dubstep stuff, proiectul Cypress x Rusko mi s-a părut super ok."

Izmy aka MC/DJ Detour
1.      "Din 2005.
2.      În special de vărul meu. În fiecare weekend mergeam la el pentru că îmi plăcea să merg acolo. La un moment dat, eram: “hai să îmi scrii ceva piese pe un cd, ca să am şi eu piese”, iar el a zis “ok”. Şi de atunci ascult muzică electronică.
3.      Părerea mea e că nu ascultă muzică electronică de calitate, decât cea comercială, iar pe mine mă deranjează mult.
4.      Păi ce să zic; dacă luăm dubstep-ul, evoluţia e mare dar în sens negativ deoarece e comercial. Drum and bass-ul deja nu mai e aşa de căutat de oameni.
5.      De obicei nu spun, dar fie: MC Det, The Ragga Twins, Rebel MC, Aquasky, Skream, Benga şi Artwork."


Ei bine, se poate asculta muzica de calitate, după cum se vede. Totul ţine de voinţă şi de gusturi, care în timp, se schimbă şi se maturizează.  În cele ce urmează, voi răspunde şi eu la întrebări, din respect pentru cititori:
 1. Din 2006, după examenul de capacitate. Ştiu că mi-am pus Internet în acea perioadă şi eram fascinată de ceea ce putea oferi (la vreme aceea).
2. De media, în general (TV, Internet). Fiind dornică de explorare, m-am apucat în căutare de artişti şi genuri (ceea ce fac şi în prezent). Am început să ascult în special compilaţiile Ministry Of Sound. Muzica mai underground ascult de un an şi jumătate, fiindcă gusturile se educă în timp.
         3. Nefiind un specialist (cel puţin nu un critic avizat), cred că sunt şi tineri care ascult
ă muzică bună, dornici de afirmare dar şi tineri care ascultă, cum s-ar spune, muzica de club.
         4. Muzica electronic
a din ’70 încoace a cunoscut o evoluţie extraordinară şi a ţinut pasul cu tehnologia mereu. În secolul XXI, producătorii de electronică fac o muzică pe care strămoşii noştri nu şi-ar fi putut-o imagina. Concurenţa între artişti şi chiar între genuri e acerbă.
5. După cum am mai spus, gusturile  se educă(asta este şi intenţia post-ului). Dar, o să enumăr câţiva artişti/trupe dragi mie şi câte o piesă de la fiecare din ei:
The Chemical BrothersStar Guitar 
ApparatYou Don’t Know Me 
Telefon Tel Aviv Sound In A Dark Room 
Jokers Of The SceneY’All Know The Name 
Sander van DoornRiff
ShackletonStalker
Nicolas RepacSwinging In The Rain

 
Cam asta a fost tot, de data asta. A fost ceva diferit, un experiment. Zilele ce vin voi posta un entry despre cluburi(început deja, dar nu terminat), aşa că staţi pe aproape. Le mulţumesc celor trei încă o dată, cred că v-am ajutat într-un fel sau altul să ascultaţi muzica ce place nu tuturor şi sper că v-am deschis apetitul pentru muzica faină. Aşa că, la treabă!
 

vineri, 2 martie 2012

Tu dai share la mister...?


Revin după o îndelungată absenţă din minunata lume ce mi-o oferă blog-ul (cine va fi destul de inteligent, va prinde aluzia, cine nu, nu), ca să vorbesc despre tehnologia din ziua de astăzi.


De multe ori, după ce termin un articol (de preferat scris pe hârtie), stau şi mă gândesc la ceea ce am citit. Asta am făcut şi de data aceasta, când am citit articolul scris de către Marius Chivu, “Share la mister?”. Acest domn, spunea că nu are pagină de facebook şi că nu intenţionează să îşi facă una în viitorul apropiat. Bravo lui, numai respect! Circula o vorbă prin popor, cum că: "Dacă nu ai facebook, nu exişti". Seriously, are you kiddin'?!
Ar fi inutil să încep să vorbesc despre facebook, care, în mod evident, a devenit nu un simplu site de socializare de succes, ci un fenomen. Nicăieri în istoria Internetului nu s-a mai pomenit ca un site să devină atât de folosit de către un număr atât de mare de oameni din întreaga lume (toţi artiştii/toate celebrităţile au în ziua de astăzi o pagină personală).
Ceea ce m-a intrigat mai mult, a fost modul interesant de abordare al fenomenului. Misterul, este un lucru la care trebuie să apelăm de multe ori, dacă dorim să avem succes ori să cucerim, dar din păcate, nu ne folosim de el, fiindcă dorim să fim epatanţi, opulenţi, chiar dacă într-o măsură mai mică.
Citind printre rânduri, mi-am spus: “Ce naiba, am ajuns să ne împărtăşim vieţile noastre pe facebook (to share our lives on facebook) , pe un site, pe Internet?!". Atunci chiar că ne putem numi oameni fără activitate socială (reală, nu virtuală). Da, ăsta este viitorul: coumincarea virtuală, televiziunea pe Internet, jurnalele de tip blog.
Uneori simt că obosesc atât de tare, încât nu pot ţine pasul cu tot ceea ce mişcă în jurul meu. În mod cert, peste vreo 30 de ani, când voi avea 50 (dacă îi voi apuca), nu voi înţelege tehnologia contemporană. Vom ajunge să fim nişte neadaptaţi, fiindcă nu ne vom putea raporta la noua tehnologie.
Nu îmi place tehnologia. Aş fi vrut ca totul să fie rudimentar, să fi fost totul simplu, că la începuturi: lumea să mai scrie încă pe hârtie, oamenii să îşi păstreze mai bine relaţiile, lumea să iasă mai mult la o plimbare, o cafea, copiii să se joace afară, iar oamenii mari să îşi facă propriile lor ferme şi să nu se joace de-a farmville-ul.
Practic, am ajuns să ne desacralizăm ca fiinţe umane: acum suntem fiinţe virtuale, nişte icoane precum cele de pe ecranul calculatorului (Ipad-ului, pardon). Fiecare din noi am ajuns să reprezentăm un pixel din lumea aceasta. Ni s-a spus că nu mai suntem importanţi, suntem prea mulţi şi prea mici. Nu îmi place să recunosc, dar suntem nişte sclavi ai tehnologiei şi a generaţiei formată din: Apple, facebook, youtube, Y! mail, Blackberry, wikipedia, twitter şi soundcloud. 
Oare chiar atât de mult am uitat de noi…?



PS: Chestia din dreapta ce zice: "Găseşte-mă şi pe facebook", e de fapt buletinul meu virtual.